Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetăţenilor în vederea depistării unei minore care miercuri a plecat de pe raza Sectorului 3 şi nu a revenit până în prezent. Poliţiştii au transmis că fata a cerut bani rudelor în ziua dispariţiei.
„În data de 18 septembrie, fata a cerut o sumă de bani bunicului. A spus că vrea să îşi cumpere ceva, după care a plecat. Nu a mai dat niciun semn de atunci”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, sâmbătă, la Antena 3.
Conform unui comunicat de presă transmis de Poliţia Capitalei sâmbătă, minora dispărută se numeşte Roberta Maria Magdalena Dumitru, are 11 de ani şi următoarele semnalmente: înălţime: 1,60 m, greutate 95 kg, ten creol, faţă ovală, păr vişiniu, drept, de lungime medie, ochi negri.
Deasupra genunchiului drept are două cicatrice reprezentând două inimi. La data dispariţiei era îmbrăcată cu un tricou alb cu mânecă scurtă, pantaloni de trening gri, iar în picioare avea adidaşi negri.
„Nu am informaţii că ar mai fi dispărut de acasă”, a transmis Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.